O instanță din Thailanda i-a condamnat pe cei doi proprietari ai unui restaurant la câte 1.446 de ani de închisoare pentru fraudarea clienților.
Anul trecut, restaurantul cu fructe de mare „Laemgate” a lansat o promoție online cu plata în avans. Aproximativ 20.000 de persoane au achiziționat vouchere în valoare de 50 de milioane de baht thailandezi, aproximativ 1,5 milioane de euro, potrivit presei thailandeze citate de BBC NEWS.
Ulterior, proprietarii au anunțat că nu pot ține pasul cu valul de cereri și au închis restaurantul. Apichart Bowornbancharak și Prapassorn Bowornbancha au fost arestați după ce sute de persoane au depus plângeri.
Nu este neobișnuit ca cei găsiți vinovați de fraudă în Thailanda să fie condamnați la o pedeapsă foarte mare, din cauza numărului mare de plângeri, însă legislația thailandeză limitează închisoarea pentru această faptă la 20 de ani.
mai mult la /www.digi24.ro/